Multinaționala

 

În centrul orașului Oslo, trolii încă mai pot fi întâlniți.

Descopăr Norvegia zi de zi. Deși…e exagerat spus. Chiar foarte exagerat pentru că nu am timp să descopăr nici măcar Oslo cu toate că îmi doresc foarte mult.

Printre amintiri și cuvinte

Casă din Oslo, din cartierul în care lucrez și locuiesc. La început de lună aprilie…vegetația de abia se trezește aici.

În cameră miroase a grapefruit. Dar și a liliac roșiatic proaspăt înflorit. Două parfumuri care se luptă pentru întâietate. Și care-mi plac. Știu că miroase și a parchet și mobilier nou, a zugraveală la fel dar nu le simt decât când intru pentru că nasul se obișnuiește cu ele destul de repede.

De două ori miezul nopții

Nu mai e mult până la destinație. Nici măcar jumătate de oră. Habar n-aveam, realizez asta când mă trezesc din somn. Da, mai toată cursa am dormit. Nici nu știu ce să fi făcut altceva căci a-i privi pe cei din jur mi s-ar fi părut destul de nepoliticos. Știu că există nenumărate persoane care au o spaima grozavă de zborul cu avionul. Nu mă număr printre ele, mai mult, deși n-am zburat decât foarte puțin până acum, mi se pare o banalitate.

E noapte-noapte, ceasul telefonului arată că vom sosi cu vreo oră și ceva înainte de miezul nopții. Deși știu sigur că se vor rezolva, simt o ușoară neliniște în ceea ce privește câteva chestiuni.

Nu doar românii zboară cu Wizz

N-am mai scris nimic de mai bine de o luna… Poate sa pară ciudat. Nu este și cândva poate că am să pot să explic mai pe larg.

Revin la povestea mea. Cu continuarea mai mult decât necesară.