În centrul orașului Oslo, trolii încă mai pot fi întâlniți.
Descopăr Norvegia zi de zi. Deși…e exagerat spus. Chiar foarte exagerat pentru că nu am timp să descopăr nici măcar Oslo cu toate că îmi doresc foarte mult.
Din cele dintâi ore ale primei mele zile am descoperit atmosfera din firmă care e deosebită, cosmopolită.
Trebuia să ajung în Norvegia ca să aflu că, după sute de ani, luptele românilor cu leșii încă nu s-au încheiat. Conflictele sunt însă doar de idei, mentalități ori, pur și simplu și mai ales, ambiții. În esență, având legătură cu patriotismul ori, mai degrabă, cu apartenența la un anume popor, ceea ce nu-i același lucru. E interesant că, departe de casă, românii se simt ceva mai români decât acasă.
Da, lucrez într-o multinațională. Nu pentru că-i o firmă mare, însă. Am numit-o astfel pentru că ne-am întâlnit aici norvegieni, români, polonezi, chinezi, vietnamezi, chiar și un palestinian. Un fel de Turn Babel modern pe care-l salvează întrucâtva limba engleză vorbită în toate felurile, cu accente unele hilare. De la bine spre foarte prost. Se vorbește mai ales pinglish. Adică engleză destul de prost vorbită asezonată cu cuvinte poloneze, românești și norvegiene. Pentru un cetățean al orașului Oslo, sună absolut ininteligibil, presupun. Ori poate că nu chiar. Deși majoritatea norvegienilor vorbesc engleza, există și excepții.
În Norvegia sunt foarte mulți imigranți din Polonia. La fel în firmă. Românii au apărut ulterior, de aceea polonezii, ca primi invadatori, au mândria lor și încearcă, pe cât posibil, să le facă viața grea românilor. De ce doar românilor? Pentru că provenim dintr-o țară cu o istorie recentă relativ asemănătoare. Cu chinezii ori cu alții nu-și pun mintea pentru că nu-i pot înțelege.
Ce-am mai descoperit în primele mele ore norvegiene? Ceea ce deja știam: prețurile imense la orice. O pâine de 750 gr. e între 8 și 25 de NOK (coroana norvegiană). Un curs de schimb aproape oficial face ca 10 coroane să însemne 1,23 Euro. Se poate face rapid un calcul. O sticlă de 1,5 l de Pepsi e 26 NOK. Deci ceva mai mult de 3 Euro… La fel o ciocolată destul de obișnuită de 100 grame. Un kg de zahăr sau unul de ulei de floarea soarelui între 16-18 NOK.
Un drum cu T-bane, metroul din Oslo, este 30 NOK, card valabil 1 oră. Deci un preț enorm. Dacă ai diverse treburi și le poți lega, poți circula și de trei ori cu același card timp de o oră din momentul validării. În contrast cu România, controlorii de aici sunt civilizați. Pun întrebări o singură dată și nu trag ca sălbaticii de călătorul prins fără card.
Curând alte descoperiri.
Black & White 
🙂 e foarte interesantă viața ta acolo,sper că nu și prea grea !
Baftă și țin pumnii ca următoarele descoperiri să fie plăcute și bune 🙂
interesanta intalnirea cu alte taramuri, alti oameni… imi place cum povestesti, cum incerci sa ii intelegi pe altii si sa te faci inteleasa printre ‘vikingi’
sa intalnesti culturi noi… sa observi rivalitatile etnice …
dupa cum descrii, pare ca te-ai acomodat… si am toata increderea ca te vei descurca
succes!
Eu nu cred că mulţi oameni ce pleacă departe de tara lor mai fac asa analogii intre istorie si contemporaneitate. Din motive personale, tot timpul am fost cu un picior afară din tară, de fapt mi-am dorit asta..nevoită fiind, doar că Dumnezeu a avut alte planuri cu mine. Trebuie să reiau engleza, clar. Te îmbrăţişez cu drag.
Apropop de luptele moldovenilor cu leşii dau un mic fragment din Ioan Dan:
“Vinurile de Huşi au nimicit două oşti polone care au călcat Moldova în urmă cu vreo cincizeci de ani. Se zice că polonii erau mulţi cîtă frunză şi iarbă. Veniseră să radă Moldova din temelii. Domnul Moldovei nu apucase a ridica oastea de ţară şi se afla la mare strîmtoare. Cineva dintre oamenii lui l-ar fi sfătuit să le lase în drumul polonilor cam la o mie de butoaie cu vinuri de Huşi. Polonii călăreau semeţi cu hatmanii în frunte, cu săbiile lor straşnice ridicate în dreptul umerilor, cîntînd în gura mare:
„Prin Pocuţia la vale,
Vin polonii tot călare.”
Cînd au dat de vin, fiind cunoscători buni ca şi ai noştri, polonii au pus tabăra la o margine de pădure. La prima oală de vin, polonii au răcnit din toate puterile:
„Pentru victorie! Moarte moldovenilor!”
La a doua oală au răcnit iar:
„Trăiască moldovencele şi pacunele noastre! Fete ca ele nu se află în toată lumea. Să vină a treia oală!”
La a treia oală au răcnit iar:
„Să vină, a patra oală! ’răiască ’oldovenii, ’oldovencele ’răiască ’inul de ’uşi!”
A cincea oală nu a mai avut la cine să vină. Domnul Moldovei cu oamenii lui le-au cules armele şi i-au lăsat să doarmă ca pe nişte creştini de treabă. Cîte unul dintre poloni se trezea o clipă, deschidea ochii mari şi cînta satisfăcut:
„ ’rin ’ocuţia la ’ale
in ’olonii tot ’ălare.”
Pe urmă cădea ca trăsnit lîngă oala lui, visînd la cine ştie ce fapte de arme. Cînd s-au trezit, i-au condus ai noştri pînă la graniţă. Acolo s-au despărţit fără supărare, dar polonii nu s-au putut opri să nu le zică:
„Lasă, că o să nimeriţi şi voi pe la noi! Şi noi avem vinuri bune.”
Sper să îţi placă! 🙂
La preturile de care vorbesti, salariile sunt pe masura, sau cat de cat aproape?
Sa stii ca te urmaresc, draga mea, am urmarit inca de la inceput povestea plecarii tale, cu timpul stau mai prost. Mult succes in tot ce faci si din inima iti doresc curaj, desi, dupa modul in care am citit ca ai pornit la drum…in mod cert il ai cu prisosinta.
Am incetat de mult sa mai fac cmparatie, pentru ca(cel putin in Anglia) salariile acopera majoritatea cheltuielilor de intretinere, chiar daca e minim pe economie.
Eu tot am lucrat cu o sumedenie de polonezi(au impanzit Europa se pare, chiar mai mult decat romanii) si i-am detestat o buna parte de timp, pana am inceput sa intalnesc si polonezi de treaba. Nu mi-am schimbat parerea ca sunt iubitori de bautura si foarte dezordonati, insa acum stiu ca pot gasi limba comuna si cu ei. Ceea ce n-am gasit inca cu indienii si nici nu cred ca voi gasi. Parca nu-s rasista, insa poporul asta imi pune frica, nervii si supararile la incercare de fiecare data cand incerc sa gasesc ceva pozitiv in ei. La fel ca tiganii. De fapt mi se par la fel, acelasi comportament needucat si deseori hot sau amgitori, cam aceeasi imbracaminte, aceeasi culoare a tenului.Uf, cred ca sunt prea dura, dar am obosit sa lupt cu morile de vant.
Eu sper ca esti bine totusi, iar ceea ce ne povestesti sa nu te afecteze prea mult.
Mă bucur să aflu că ești bine, Elly 🙂 . Aștept noi episoade din aventura ta pe tărâmuri nordice. Succes în ceea ce faci și acomodare ușoară! 🙂
Sunt de acord cu ce scrie Tina, polonezii sunt tare rai si aroganti! De obicei sunt o persoana pajnica si ne rasista, dar cu polonezii…….. este alta poveste! :))
pupici, ai grija de tine! ♥
Ce interesant! Am lucrat si eu cu multi oameni, de diferite nationalitati si am descoperit unele chestii destul de interesante. De asta mi se pare o experienta inedita. Imi plac accentele diferitelor nationalizati atunci cand vorbesc engleza. E de-a dreptul hilar!
Ma bucur ca esti bine. Mai asteptam vesti.
PS: Inseamna ca trebuie sa fac economii la greu daca vreau sa vizitez Norvegia. Pupici :*
Ma bucur ca est bine si traiesti ceea ce meritai de atata vreme! 🙂
Si eu lucrez cu un plonez, si desi la inceput era…tafnos, acum suntem prieteni buni:)
Curioasă atitudinea polonezilor faţă de români. Până acum îi priveam cu simpatie. Bine, tu nu reprezinţi România, iar polonezii de acolo nu reprezintă Polonia. Totuşi…
Şi firma asta multinaţională cu se ocupă? Tu ce faci acolo? Îţi place?
interesant de aflat cum este în alte tari, în Germania sunt deasemenea multi polonezi, dar majoritatea dintre acestia au avut cu câteva generatii înainte neamuri aici de aceea au un statut special, asemanator sasilor si svabilor veniti din România.
În Germania nu am observat nicodata sa existe “razboaie” între imigranți. De altfel aici nici macar nu se observa o separare pe grupuri etnice – nici nu este dorita. Singurii care se “pun de-a curmezisul” sunt imigranții turci si rusi, carora le place sa fie între ei si sa intretina conversatii in limba materna. De aceea sunt marginalizati si în general nesimpatizati.
In firmele la care am lucrat eu pâna acum s-a vorbit doar germana, chiar daca colectivul a fost pestrit – italieni, polonezi, turci, rusi, români si bineinteles majoritatea nemti din Germania – federala si fosta democrata. Si atmosfera nu a fost niciodata tensionata pe motiv de cetățenie sau naționalitate. Cred ca aceasta se datoreaza politicii germane de dupa al doilea razboi mondial – discriminarea pe motive religioase sau nationale fiind interzise.
Pâna acum am avut marele noroc sa am de-a face doar cu oameni inteligenti si bine educati si nu am trait niciodata vreo situatie în care sa-mi fie jena sa spun ca sunt nascuta în România.
Mult succes Elly draga pe noul drum, acomodare cât mai rapida si placuta îti doresc.