De două ori miezul nopții

Bussterminalen Oslo

Nu mai e mult până la destinație. Nici măcar jumătate de oră. Habar n-aveam, realizez asta când mă trezesc din somn. Da, mai toată cursa am dormit. Nici nu știu ce să fi făcut altceva căci a-i privi pe cei din jur mi s-ar fi părut destul de nepoliticos. Știu că există nenumărate persoane care au o spaima grozavă de zborul cu avionul. Nu mă număr printre ele, mai mult, deși n-am zburat decât foarte puțin până acum, mi se pare o banalitate.

E noapte-noapte, ceasul telefonului arată că vom sosi cu vreo oră și ceva înainte de miezul nopții. Deși știu sigur că se vor rezolva, simt o ușoară neliniște în ceea ce privește câteva chestiuni.

Se anunță aterizarea pe aeroport. Dar asta nu înseamnă că am și ajuns. Până la destinația finală mai e destul. Doar greutatea bagajului, cu care am să mă întâlnesc curând, mă cam sperie.

Abia ejectată din avion fac cunoștință cu un bărbat. Pură întâmplare, a făcut școala cu un fost coleg de-al meu de birou care acum lucrează în Germania. Așa că găsim repede despre ce discuta. Îmi spune câte ceva despre țara în care am ajuns și în care el are deja o mică afacere în construcții. Mergem împreună să recuperăm bagajele. El mai norocos, eu încă îl aștept pe-al meu. Vorbim una-alta. Apare pe rotativa aeroportului și bagajul meu, jumulit de-o aripă. Pardon, de unul din mânere. Complet. Acum știu de ce am simțit tot timpul că n-am făcut bine că nu l-am înfășat în folie. Regretele sunt însă de prisos. Tipul îmi spune că aș putea face o reclamație și mi s-ar da un bagaj nou. E tărziu, n-am timp de reclamații, trebuie să mă întâlnesc cu omul de la firmă, cel care trebuie să mă preia și să mă ducă unde voi locui.

Până la acea întâlnire însă mai e cale lungă. Torp e un orășel la circa 120 km de destinația mea. Wizz operează aici din motive de… low-cost. Bărbatul mă ajută să ies din aeroport cu bagajul meu handicapat și mă duce la stația de autobuz unde, cu încredere, mă las pe mâna șoferului autobuzului, care de fapt e un autocar. Omul e tot numai un zâmbet. Doar ochii și dinții i se văd în noapte. E de culoare. De culoarea nopții. Plătesc suma imensă pentru bilet și îmi caut un loc. Nimeresc tot lângă un român, care aflu că lucrează ca șofer pe camioane mari. Poate TIR-uri…nu clarificăm aspectul, nu e important. Oricum, ca și celălalt, e plecat de câțiva ani și el. Tot drumul îmi povestește despre diverse.

Ne apropiem de punctul terminus. După mai bine de o oră și jumătate intrăm în Oslo. Parcă noaptea-i mai noapte și-mi dau seama că ceasul trebuie dat cu o oră în urmă. Deci foarte curând va fi din nou miezul nopții. Pentru mine a doua oară. Bagajul meu e netransportabil și din nou primesc ajutor nesperat, cu o mare amabilitate. Omul îmi dă chiar și telefonul său, să pot vorbi cu cel de la firmă. După ce ne rătăcim amândoi puțin printre peroanele și scările rulante din Bussterminalen, mă predă persoanei de contact.

Suntem în plină zonă metropolitană, în chiar centrul orașului. Bussterminalen e vecin cu cele mai mai mari hoteluri din Oslo, zona semănând cu un fel de peisaj Sci-Fi. Scandinav… În noapte și în situația mea, de picată din lună, totul îmi apare ca de pe altă planetă. Mă aflu pe Planeta scandinavă. Mă simt fantastic, nu știu ce să privesc mai înainte…

Apoi, într-o clipă, făcând cunoștință cu cel venit să mă preia și văzându-i zâmbetul sincer și privirea deschisă, știu că totul va fi OK. Povestindu-mi câte ceva despre firmă, despre munca mea care începe chiar în acea dimineață, despre condiții și locuință, ajungem.  N-am mult timp să mai și dorm. Cad într-un somn adânc…

Claudiu are firma de construcții în Bergen, Vasile e mult mai mobil conducându-și camionul prin Norvegia, Danemarca și Lituania, unde se și află sediul firmei sale. Claudiu și Vasile, din nou mulțumiri pentru ajutorul prețios dat unei conaționale aflată în dificultate.  Să vă fie bine… wherever you are.

Advertisements

12 comments

  1. În fine, am aflat că ai ajuns în Norvegia. Cum mişună românii binevoitori prin Scandinavia! Nu trebuie să-ţi faci griji pentru drumul de întoarcere. Te poţi întoarce cu acelaşi bagaj paradit. Precis dai în drumul tău de vreun român care să te ajute. Un mister s-a lămurit: o nouă viaţă înseamnă în Oslo. Ai şi început să lucrezi, după cum dai de înţeles. Ce faci acolo, vom afla. Parcă-i un roman de aventuri publicat în fascicule… Dai informaţiile cu pipeta. Altcineva, în locul tău, ar fi spus de-a dreptul: plec pentru nu ştiu cât timp în Norvegia, unde o să fac cutare lucru. Drumul a fost fără peripeţii şi am întâlnit câţiva români departe de casă. Kanieţ film. Tu, nu, faci un serial. Oricum, aşteptăm noi veşti de la tine. Meargă-ţi-ar bine să-ţi meargă!

  2. Draga, Elly am mai trecut prin spatiul tau, poate-poate te mai vad… si am vazut ca ai inceput sa scrii din nou. Despre o alta lume, alti romani, alte perspective… Iti tin pumni stransi. Succes!
    Imi dau seama ca nu ai ce zice pentru moment, ca nu ai cum sa previzionezi in ziua de azi ce se va intampla la un loc de munca atat de departe, intr-o lume necunoscuta.
    E o lume imprevizibila peste tot. Tocmai de aceea iti doresc sa fie cu noroc

  3. Acum esti mai aproape de vremea mai rece cu care tare greu m-am acomod. Oameni de ajutor sunt peste tot, eu ma bucur ca ai dat peste unii din ei si n-ai dat peste altfel de oameni.
    Astept in continuare sa ne povestesti odiseea vietii tale pe alte meleaguri. Pana acum numai de bine:))

  4. Nu ştiu de ce dar am lacrimi in ochi, mi-aminteşti de mine, cea de acum 10 ani, dar tu esti mult, mult, mult mai curajoasă şi increzătoare. Tot binele din lume către tine.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s