Mai întâi n-am știut unde să postez ce aveam în intenție să scriu. De scris, clar, voiam să scriu ceva. Am tot oscilat între blogul ăsta și fratele lui mai mare. Încă nu-s convinsă că am luat decizia corectă fiindcă știu că articolele pe care le public aici nu au cine știe ce audiență, deci nici impact, Black&White neregăsindu-se în prea multe blog-roll-uri.
* * *
De, curând, trei ani trăiesc o mare parte dintr-un an într-o țară aflată pe-o altă planetă: Planeta Scandinavă. Mai precis în Norvegia. Din foarte multe motive, schimbarea a intervenit la timp. Viața mea era în impas din n-motive cînd am plecat. Ca exemplu minor, de niște ani aveam o problemă insurmontabilă cu muzica. De toate genurile. Imposibilitatea de a asculta muzică o resimțeam ca pe un handicap.
De, curând, trei ani respir muzică, trăiesc prin vorbe rostite în variate ritmuri și genuri muzicale. Prilej de a se așeza la locul lor multe, foarte multe piese dintr-un uriaș puzzle. Puzzle, ca o hartă a vieții mele. Se așază la locul lor, cel firesc, bucăți de suflet, gânduri, amintiri, senzații, unele pe care le crezusem pierdute pentru totdeauna. Uneori e-o bâjbâială, alteori știu cu precizie unde să poziționez acele piese în puzzle.
În Norvegia muzica face parte din viața mea zi de zi. A căpătat alte nuanțe, alte sensuri. “De vină” este un post radio online, foarte popular în Norvegia. Un post de muzică independent, de renume și unde piesele muzicale curg în flux continuu, întrerupt, nu foarte insistent, de scurte știri sau de răul necesar, reclamele.
“Variert musikk fra de siste fire tiår” se numește cea mai importantă emisiune a zilei la Radio Norge, emisiune întinsă pe un larg interval orar. Se traduce prin: “Muzică variată din ultimele patru decenii”. Este o delimitare aproximativă, cele patru decenii reprezentând nucleul tare. Adesea, însă, piesele transmise vin spre ascultători de prin fascinanții ani ’60.
David Bowie, Iggy Pop, Bob Dylan, Prince, Blondie, Patty Smith, Aerosmith, Michael Jackson, Bon Jovi, Johnny Cash, Janis Joplin, U2, Don McLean, Cat Stevens, Billy Joel, Queen, Joe Cocker, Bryan Adams, Neil Young, John Lennon, Bruce Springsteen…sunt doar câțiva dintre cei difuzați, uneori și de 3-4 ori pe zi. Muzică, interpreți și/sau creatori de legendă.
La Radio Norge se difuzează muzică adevărată. Cu valoare confirmată și răs-confirmată în timp. Cam ăsta e contextul, asemenea “tratament” mi-a oferit acest Radio norvegian. Nu știu ce primează într-o creație complexă cum este cântecul: versurile sau muzica? Înclin să cred că, atâta timp cât vindecă suflete și educă, muzică și cuvinte, au egală importanță.
S-ar putea ca aceleași întrebări să-și fi pus și comitetul de decernare a Premiului Nobel pentru Literatură de anul acesta. S-ar putea ca mulți, aflând decizia acestui comitet, să-și imagineze că e un soi de hipstereală, o aroganță a unui comitet intrat în plictiseala rutinei.
Poate că n-avea nevoie Bob Dylan să-l valideze un premiu Nobel. Mai mult, o mulțime de nedreptățiți și nu numai, i-au găsit acum un milion de bube în cap. Cum ar fi că l-a chemat Robert Allen Zimmerman. Sau că, treacă-meargă e muzician, dar nici nu are cine știe ce voce. Sau că erau scriitori de literatură mult mai merituoși. Sau că alții scriu poezie mai acătării, fără să menționeze și că e plină de metafore pentru care îți trebuie studii sau translator ca să o înțelegi. Sau că una, sau că alta…
Mult mai simplu și fără fandoseli inutile, criticii consideră că Bob Dylan este unul dintre poeții cei mai importanți ai timpului nostru. A reînnoit marea tradiție americană de poezie prin crearea unor texte poetice de impact și care, grație muzicii ce le acompaniază, reușesc să ajungă la publicul larg, nu doar cel american ci din lumea întreagă. Pentru că ele conțin mesaje în expresii nesofisticate, accesibile tuturor.
Se pare că mult hulitul, zilele acestea, comitet pentru Nobel-ul literar a suferit un update la vremurile pe care le trăim în care muzica a devenit limbaj universal. ” The Times They Are A Changin’ “… În același timp, poate că acest comitet a dorit să transmită un mesaj tuturor muzicienilor poeți.
Aed-ul zilelor noastre, trubadurul modern Bob Dylan, cu siguranță, n-avea nevoie să-i fie confirmate geniul și creația de acest Nobel pentru Literatură, premiu de care (poate și din pricina controverselor create) nici nu pare foarte interesat. Mulți încă întreabă și se întreabă: “Merita Bob Dylan acest Nobel?”
Zic și eu ca Bob Dylan, menținând dilema:
“The answer, my friend, is blowin’ in the wind
The answer is blowin’ in the wind.“
Black & White 
Premiul Nobel este despre cutura si despre aportul cuiva la cultura lumii. Bob Dylan este nu doar un autor de texte, un poet ci un om care prin versurile si muzica lui a produs revolutie in constiinta umanitatii.
Adevarat, exact asa este. Bob Dylan e vocea noastra, un fel de mesager. Insa multi inteleg prin literatura strict cuvintele asternute intr-o carte uitand ca muzica si poezia trubadurului Dylan au un impact urias, ajungand mult mai repede la sufletele noastre, mobilizandu-ne, emotionandu-ne sau, pur si simplu, doar facandu-ne sa ciulim urechea, gadiland-o in mod placut (cu trimitere la Caragiale). 🙂
Carcotasi au fost, carcotasi sunt inca, si-or fi cat lumea. :))
Sunt total de acord. M-ai lovit teribil de tare in inima cu fraza in care spui ca aici nu puteai asculta muzica, sunt mai mereu in aceasta situatie. Dar …mai gasesc portițe…
Nu mai puteam asculta muzica dintr-un motiv, poate, ciudat, pe care l-am mentionat in cateva postari de pe primul blog. Are legatura cu povestea aceea care m-a adus in blogosfera. Pana la urma, acel cineva care mi-a facut atat de mult rau acum cativa ani, mi-a facut, de fapt, un fel de bine. Eu sunt o mare iubitoare de muzica, am fost dintotdeauna. 🙂
Oh, ce post de radio fain! Ce nume ai amintit! 🙂 Cand mi se intampla sa deschid radio si aud pe cine prezinta, uneori, ma intreb cine-o fi si apoi ascult cateva cuvinte (românesti) repetandu-se pana la plictiseala, pe aceeasi linie “melodica”. Macar de-ar difuza unele voci bune, nu “prelucrate” in studio…
Cat despre Bob Dylan… Am avut reactia: cum?!!!! Apoi mi-am amintit cateva dintre versurile cantecelor lui, mi-am amintit ca a si publicat un volum (sau doua?) de poezii… si mi-am dat seama ca am gandit “ingust”, ca am privit situatia cu ochelari de cal. Si am inteles de ce l-au ales pentru premiu. Il merita cu prisosinta.
Da, Diana. Ma “intalnesc” zilnic cu oamenii aceia, din lista, ca si cand ar fi inca aici, printre noi. Mi-e greu sa accept ca multi dintre ei nu mai exista fizic.
In Romania nu ascult radio de foarte, foarte multi ani. Doar daca ma aflu in vreun autoturism si are radio. Dar ceea ce ti se intampla, cand te intrebi cine-o mai fi unul/una sau altul/alta care behaie pe undeva, mi se intampla si mie. De regula pe la TV. Artistii adevarati sunt pasari rare. 🙂
Elly, cum a fost cu limba? Adică, ai învățat repede? :)) Tare grea îmi pare. Pe lângă germană.
Mi se pare ca am mentionat deja de prea multe ori ca job-ul imi rapeste foarte mult timp si nu doresc sa para ca ma plang, dimpotriva. Dar din acest motiv nu imi ramane timp si pentru a urma un curs de limba. Chiar nu. Incerc sa invat singura putin. In comparatie cu primele momente (in 2014) in care am auzit norvegiana si imi parea un fel de pasareasca stalcita si simultan rastita, nu imi mai pare la fel. Incepe sa imi placa si incep sa inteleg partial. Dar pana la a vorbi…mai e cale lunga in ritmul asta, din pacate. In Oslo, si in Norvegia, in general, marele noroc al celor ca mine este ca peste 95% din populatie vorbeste engleza, multi chiar foarte bine. E un avantaj dar, in acelasi timp, si un dezavantaj. Astfel nu sunt fortata a invata norvegiana. 😦 Probabil niciodata nu voi vorbi aceasta limba. Sau, poate, doar la nivel de incepator.