De când am citit Legendele Olimpului, pe care o consider a fi una dintre lecturile de neratat într-o viață, m-a fascinat un mit: cel al Cutiei Pandorei. (Pandora înseamnă în limba greacă cu toate darurile). Mitul m-a cucerit pentru totdeauna prin profunzimea sa și pentru universalitate căci de la bogatul ce pare a deține secretul fericirii până la cel mai umil semen al nostru, cu toții avem nevoie de zâmbetul cald al celei numită Speranța. Fără niciun fel de discriminare.
Când viața se desfășoară sub semnul unei cenușii deznădejdi, când zilele care trec par a fi toate la fel, unele chiar mai lipsite de lumină decât altele, Speranța e singura care dă un oarecare sens așteptării și curgerii nemiloase a timpului.
Printre cei mulți ce aspiră să-i vadă zâmbetul suav, mă număr și eu. Când și când s-au mai arătat zâmbete amăgitoare, cântece de sirenă pe care, în clipe de exasperare și ezitare, am fost tentată a le lua în seamă. Clipei de derută i s-a opus imediat luciditatea și n-am cedat chiar de luptele cu mine însămi n-au fost întotdeauna ușoare. Încă n-am vești până acum de la ea, de la Speranță. Întârzie, presupun că-i foarte ocupată cu oamenii care se află în așteptare de mult mai mult timp.
Sunt înarmată cu încredere și cu foarte multă răbdare. Știu că va sosi. Dar, totuși, parcă mi-aș dori să se grăbească puțin.
Black & White 
Asadar, si pe WP. Ca si tine, nu prea stiam cu ce se mananca WP-ul, dar este binevenita orice schimbare.
Cat despre darurile vietii, speranta este, poate, si un avantaj si un dezavantaj. Pentru mine, de multe ori, a fost forta care ma impingea sa mai fac un pas, sa nu ramam pe loc. Mi-a placut sfarsitul articolului tau: poate si pentru ca nu prea potrezista bine asteptarii 🙂
🙂 Da, si pe WP. O incercare care sper sa reuseasca.
Eu cred ca Speranta e cea care tine oamenii vii. Nu neaparat sa faca pasi inainte. Speranta da incredere, mangaie cand nimic altceva nu se mai arata la orizont. Stiu ce spun. Nu multi oameni au ajuns in situatii extreme. Eu da si pot sa spun ca doar speranta m-a ajutat sa nu clachez. Rabdarea…nu-i nici punctul meu forte desi cunoscuti ai mei ma gasesc ca fiind foarte rabdatoare.
Multumesc, Alexandra 🙂
La mine, Speranța e într-o luptă continuă cu Renunțarea 😆 . Niciodată nu am avut răbdare să aștept. Am impresia că, așteptând, pierd timp prețios. Pe de altă parte, neavând răbdare, nu fac decât să stric, de cele mai multe ori, lucrurile. De atâtea ori mi-am propus să aștept și să las lucrurile ,,să curgă” , dar de fiecare dată am avut impresia că parcă totul e prea lent. Clar, Speranța nu se potrivește ritmului meu existențial 😦 . Poate doar o speranță activă, ce exclude așteptarea.
Dimpotriva, eu cred ca las prea mult lucrurile sa curga de la sine. Poate si pentru ca eu gandesc ca destinul nu-i doar o notiune iluzorie. Imi pare ca nu-s rabdatoare, sau nu foarte, dar raportandu-ma la ceea ce spui, inseamna ca, de fapt, sunt 🙂 Parca nici eu nu mai inteleg fraza asta. Pare un joc de cuvinte 🙂
Acel timp care pare pierdut asteptand cred ca e, de fapt, timp castigat.
A spera înseamnă a intui că atunci când în jurul tău e noapte, în spatele ei trebuie să fie și zi, deoarece altfel noaptea n-ar mai avea nici un sens.
Exprimand totul foarte concentrat poate fi si asa 🙂
Adevarul e ca, desi par a fi o fire pesimista… nu sunt.
Poate intr-o zi o sa gasesti speranta Elly. Iti doresc asta… Si eu am avut perioade de deznadejde, dar am ramas optimista si n-am incetat niciodata sa sper. Si lucrurile s-au asezat pana la urma. Eu cred ca conteaza foarte tare si starea pe care ne-o inducem singuri. Nu-mi place sa dau sfaturi, nici nu sunt in masura, asa ca nu-ti zic decat sa incerci o atitudine pozitiva si ai sa vezi ca lucrurile vor arata mai bine. Pup! Sa ai un weekend fain!
Tocmai ca speranta e cea care ma ajuta sa nu disper. Caci am avut momente in viata, in ultima vreme (ultimii ani) cand daca nu speram ca vor veni si zile mai luminoase… nu stiu ce s-ar fi intamplat cu mine.
Multumesc 🙂
Dacă nu sperai, nu scriai despre speranţă.
Cam asa ceva. Dar asta am si spus, ca am asteptat-o mereu. Si inca o astept. 🙂
Elly draga mea, sunt Mirela si nu ma pot loga aici, suntem in weekend, iti explic eu! Speranta, fiind singura ramasa in cutia Pandorei, e singura care, de asemenea, ramane atunci cand crezi ca porti tot cerul greu pe umeri si ca nu te vei elibera niciodata. Intuiesc in tine omul care stie ca sperand va obtine, intr-o buna zi, ceea ce doreste. Vad in tine femeia care nu cedeaza si, daca tot ai hotarat sa fii atat de sincera,spre deosebire de alte femei care arata doar latura rozalie a existentei lor, iti voi spune ca toti si toate avem nevie de Speranta ca sa putem sa ne gandim in voie la ziua de maine.
Inselata sau nu, Speranta dainuie.
Eu sper ca iti vei indeplini visele!
Cat de frumos ai scris, Mirela! Si ai exprimat, cu alte cuvinte, foarte potrivite, esenta articolului. As zice ca sunt cam incapatanata in sperantele mele si uneori imi pare ca nu-i chiar atat de bine. Incapatanarea mea as putea-o alinta cu cuvantul ambitie 🙂 Parca suna mai bine.
Multumesc pentru incurajarea care razbate din cele scrise. As zice ca ma cunosti destul de bine 🙂
Vreau sa cred ca sunt mai multe locuri in care ne poate fi oferita cutia cu toate darurile, viata asta nefiind singurul loc in care o putem primi.
Si eu (cred ca) o mai astept… Sau poate deja cotrobai prin ea si din cauza ca-s prea prost, inca nu mi-am dat seama…
Eu stiu o singura viata 🙂 Despre alta n-am primit nicio informatie. Doar ipoteze 🙂
Nu vreau toate celelalte daruri din cutie, stii bine ca restul erau, de fapt, toate relele de pe lume. De care ne putem foarte bine lipsi. De aceea iubesc mitul acesta. Fiindcă doar Speranta mi-a ramas si mie…
Analizand ceea ce tocmai ai spus, stau si ma-ntreb – daca Speranta este de fapt cel mai de pret dar?!… 😉