Delirul

delir

Am căutat definiția cuvântului delir în DEX și în DOOM. Ceea ce am găsit a fost nesatisfăcător, fără acoperire pentru delirul despre care aș vrea să vorbesc. Nu am capitulat și până la urmă am găsit-o în Dicționarul Enciclopedic.

DELÍR (< fr., lat.) s. n. 

1. (PSIH.) Transformare semnificativă a relațiilor individului cu lumea, concretizată prin crearea unui univers propriu, total deosebit de al semenilor săi, dar care, pentru el, are astfel de trăsături obiective încât îi satisface convingerile și îi orientează comportamentul; este însoțit de percepții patologice (pseudoconstatări, halucinații) și are modalități diverse de manifestare (delir pasional, delir de persecuție, delir justițiar, delir de imaginație, delir artistic, etc.). 

2. (NEUROL.) Stare de confuzie mentală însoțită de tulburări de percepție a lumii exterioare și de excitații psihomotorii.  

3. Fig. Exaltare, extaz, frenezie; entuziasm excesiv.

Cea de mai sus îmi pare cea mai complexă și completă definiție a delirului, explicând perfect și luînd în considerare cam toate sensurile și nuanțele pe care le-a căpătat acest cuvânt de nu prea multe zile. Poate în circumstanțe normale ar fi vorba despre trei sensuri diferite însă antena a III-a a reușit ceva ce mai înainte aș fi crezut că este imposibil: delirul 3 în 1. Un delir scăpat total de sub control.

Pentru că tot ceea ce se petrece de cateva zile pe antena a III-a nu poate fi numit altfel decât delir. Asist siderata la cum își dau acolo cu stângul în dreptul aproape 24/24 inșii ăia care cică se numesc jurnaliști. Par să-și fi pierdut complet busola, sunt ca muștele fără cap. S-ar putea crede că Voiculescu era capul dar sigur nu-i așa. N-are nici pentru el. 

Acum mai bine de doi ani CNA a interzis emisia OTV. Pe postul Diaconescului a fost ce-a fost. Adică un soi de protest, ceva jalnic și ilar, despre care am și scris atunci AICI.
Ce-am reușit, (cu mare greutate din pricină de greață) să văd de cateva zile pe antena a III-a nu e cu mult diferit de ceea ce se întâmpla pe OTV. Doar personajele sunt altele. Mai lipsite de simțul ridicolului, mai înverșunate, mai dezinhibate, mai cuprinse de toate formele de delir: delir justițiar, delir de persecuție, delir pasional, delir de imaginație, ba chiar delir artistic… pentru că-ți trebuie oareșce talent să te prostești în asemenea hal. Ca să-i prostești pe alții.

Degradant. Dezamăgitor. Halucinant.
Oare anteniștii n-au oglinzi? Ca să (se) vadă că tot ceea ce fac e rușinos?  Și delirant. Și că, de fapt, aduc doar deservicii stăpânilor lor…

Nu că n-aș asista, din când în când, la momente delirante și pe alte canale de știri…

 

Advertisements

9 comments

  1. Am citit si eu despre asta pe internet si sunt de acord cu tine. Tocmai de aceea evit canalele tv romanesti. Nu ca cele frantuzesti ar fi cu mult mai breze :).
    Zi frumoasa Elly draga!

  2. Nu-mi pot face o idee pertinentă despre ce se petrece acolo. E un post pe care nu-l urmăresc fiindcă ştiu din capul locului că e partizan. Dar din cele scrise de tine, pare a fi sfârşitul potului şi, probabil, a activităţii jurnalistice a unora dintre antenişti.

  3. Splendid! Pur si simplu, splendid scris…. 🙂
    Am scris si eu multisor despre ei, am postat si mai mult pe Fb, insa nu ma gandisem la delir. Nu cred ca de prost n-am facut-o… 😀 Sau cel putin vreau sa cred asta. 😛 Am fost prea ocupat cu gasirea altor cuvinte pentru a descrie ce se intampla acolo, incat am omis evidenţa. Eu facusem o supa de ‘jenant’, ‘penibil’, ‘ridicol’ si ‘scelerat’, pe care o imbracasem intr-un generalist ‘patetic’.
    Continui sa cred ca patetismul reprezinta chintesenţa ultimelor 4-5 zile pe Antena3, insa daca ar fi sa capate si un diagnostic acei angajati, delirul descris de tine descrie absolut perfect boala lor… 🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s