Căile în viață sunt mai multe. Ca să ajungem unde țintim, putem să ne folosim de autostrăzi dar și de străzi, ulicioare, poteci ori scurtături. Metaforice. Făcând abstracție de anumite detalii, deci simplificând foarte mult, căile astea se reduc de fapt la doar două: calea ușoară și calea grea.
Mama este fost cadru didactic. În școală n-am ales nicio clipă să mă folosesc de vreun avantaj sau sa speculez un astfel de statut deși alții o faceau cu multă dezinvoltură. Am muncit mai din greu decat era necesar.
Pe când eram la facultate, pentru a trece peste unele hopuri se putea circula și pe alte căi. Din acelea care implicau bani, relații utile sau, fiind o fată drăguță, mi s-a mai dat de înțeles de câteva ori că drumul mi-ar putea fi mult mai lesnicios, că anumite obstacole ar putea fi depășite și altfel. Bani din aceia n-aveam, relații ioc iar trocurile…să fie la alții. Nu m-am priceput niciodată la schimburi.
Am întâlnit suficienți bărbați în viață încât printre ei să se găsească și unii care să mă vrea prințesa lor. Mă doreau însă ca pe-un trofeu, uitând exact esențialul: faptul că mai existam și eu prin peisaj și, mai ales, că aveam sentimente, dorințe. Ori am întâlnit “prinți” care mă vedeau ca fiind un obiect râvnit dintr-o vitrină. Spre rușinea mea, am zis pas și n-am să știu niciodată cum ar fi fost.
Nimeni nu agreează cerșetorii oricât s-ar mai auzi voci empatice în jur. Adevărul pare un fel de cerșetor. Care mai umblă și cu capul spart. La un moment dat, excedată de intoleranța la adevăruri a celor din preajmă dar și pentru că oamenilor le place grozav să fie mințiți frumos, am fost tentată să experimentez și altceva decât adevărul. După câteva adevăruri cosmetizate și minciuni mult prea evidente, în mod incredibil nepuse la îndoială nicio clipă, am lăsat treaba asta în sarcina altora. Cărora nu li se pare obositor să țină evidența minciunilor sau poate că nici n-o țin. Oricât ar fi de puțin rentabil ori chiar dăunator, prefer de departe adevărul.
Chiar dacă nu fac deloc paradă de asta, îmi iubesc mult familia. Le-am fost tot timpul alături, în ciuda dificultăților și dând cu piciorul unui anumit soi de oportunități. Foarte curând însă, voi fi nevoită să nu mai fiu lângă ei fiindcă, oricât am săpat prin gradină, n-am găsit nicio comoară. Iar pentru drumul facil îmi lipsește simțul orientării.
Având în vedere “antecedentele”, voi continua să fac alegeri proaste. As always.
..
Black & White 
Da, şi eu prefer adevărul crud. O doctoriţă se ascundea atunci când mă vedea. Nu voia să-mi spună că tatăl meu e pe moarte. Ori eu exact asta voiam să aflu, ca să ştiu ce aranjamente să fac…
Alb sau negru. Totuşi, de cele mai multe ori, viaţa e alcătuită din nuanţe de gri.
Succes cu acest nou blog! Probabil că te-ai plictisit de cel vechi: ai constatat că dragostea nu-i oarbă, ci doar chioară… 🙂
Nu am renuntat la blogul vechi, dupa cum sper ca s-a observat intre timp. Le pastrez pe ambele, scriu pe ambele cand pot. Sunt si eu curioasa cum va fi.
Deci…imi mentin parerea: dragostea e oarba. Cel putin din punctul meu de vedere. 🙂
Multumesc mult!
Splendid!!!
Îţi urez la cât mai multe antecedente în urma cărora riscă să răsară conştientizarea unor alegeri greşite!
Este infinit mai bine să încerci şi să greşeşti, decât să te complaci imbârligându-ţi viaţa în iţele facilului, dar întrebându-te la infinit cum ar fi fost….
Acel ‘as always’ îngroşat m-a uns la suflet! 🙂
Cât despre familie, consider că dedicaţia şi devotamentul pot să treacă oricând în plan secund, când vine vorba de iubire…iar familia se presupune că ar trebui să înţeleagă chestia asta…
Ai citit bine postarea mea. Sunt o inadaptabila, nu-s ”capabila” sa ma dau dupa cum bate vantul. Si, probabil, asa voi ramane. Acel ”as always” imi place cum suna in engleza, imi place faptul ca nu admite nicio exceptie. Sa stii ca si cand am gresit, am facut-o tot cu constiinta impacata, alegand intotdeauna ”gresit”.
Din pacate aici, in ceea ce am scris, nu m-am referit deloc la iubire. 🙂
Alegerile care te lasă să dormi liniştită noaptea, cu conştiinţa împăcată nu pot fi alegeri proaste.
Ai dreptate. Prefer o constiinta impacata. Dar vazand in jur cum altii/altele au ales altfel…mi-am pus mereu intrebari. Daca nu cumva nu stiu sa aleg.
Iar caile grele trebuie sa fie si ele alese de cineva. 🙂
Fiecare alegere a fost o lecție. Așa că oricât de proaste ți-ar părea, ți-au folosit sigur la ceva. Na, că fac și versuri! :))
Fain noul blog! Spor la scris în continuare!
Mai mult sau mai putin 🙂 Dar cred ca da, au avut rostul lor. Chiar daca multe dintre ele mi-au adus doar suferinta.
MUltumesc mult, Alexandra! 🙂
Eu cred că alegeri proaste sunt alea de care ți-e rușine. Nu văd nimic rușinos aici, doar că îți respecți familia, părinții, iubirea, învățătura. Că ești cinstită. E mai bine decât să te însoțești cu inși de care nu mai știi apoi cum să scapi și începi să te prefaci că relația, bazată pe o pâine ceva mai albă, ar putea fi bună. Nu le cred pe alea…E atât de grevant să ai o relație cu oameni pe care nu-i respecți, e imposibil și într-o zi tot te bucuri c-ai scăpat. 😉
Părinții ar trebui să fie cei care să dorească sincer fericirea copiilor lor.
Succes cu blogul și cu viața, Elly dragă! 🙂
Mirela, oricand se va gasi cineva care a ales altfel, cu folos adica, si care il va considera pe cel care alege calea grea un fraier. Traim intr-o lume care nu apreciaza la adevarata valoare cinstea, sinceritatea. Mai apreciat e lichelismul, smecheria, simtul de orientare 😉
Multumesc mult, Mirela!
eu te inteleg prea bine. daca ies cu sotul la o prajitura, intotdeauna cea aleasa de el se dovedeste a fi cea mai buna si mai reusita… extrapoland la viata… mi s-a intamplat de multe ori. dar, din fericire, alegerile care conteaza cu adevarat sunt cele mai bune. asta trebuie sa avem mereu in vedere. restul sunt amanunte :). succes in toate iti doresc!
Sau alegerile bune sunt cele care conteza 🙂 Dar ele pot fi si foarte dificile. Uneori chiar dureroase.
Draguta orientarea sotului tau in materie de produse de cofetarie 🙂 Are talent 🙂
Multumesc mult, Valy! Am nevoie mai mult decat banuiesti 🙂
Eu cred ca adevarul e cea mai buna minciuna iar a uza de adevar in relatiile cu ceilalti si cu tine insati, inseamna sa dai dovada de mare responsabilitate. Detest mincinosii, oamenii care cred ca spunand o minciuna placuta vor culege efecte mai bune, decat avansand un adevar dureros. Cei care cred ca o minciuna poate salva o situatie si pe baza ei se pot obtine merite ori avantaje.
Despre alegerile tale proaste am sa iti spun ca, in viata primesti lectii, sub forma unor incercari. Daca nu intelegi esenta lectiei primite vei repeta experienta neplacuta. Oricum, eu iti doresc sa treci cu succes peste toate experientele pe care ti le ofera viata, pentru ca nu am nici o indoiala ca vei reusi!
Exista un singur fel de minciuni acceptate, din punctul meu de vedere. Cele care pot face un oarecare bine cand adevarul ar fi devastator si n-ar face decat rau. Apar in viata, uneori, si astfel de situatii.
Sunt impacata cu alegerile mele desi nici macar cei din jurul meu nu le inteleg intotdeauna. In cateva cazuri nici macar familia mea. Eu zic ca mi-am asumat toate urmarile. La cele mai neplacute ma refer.
Multumesc din suflet pentru urare, Gabriela! 🙂
Frumos gândit, frumos conceput, frumos drum să ai ! Cu un singur lucru nu sunt de acord: “Având în vedere “antecedentele”, voi continua să fac alegeri proaste.” Prima condiţie în a reuşi este să porneşti cu convingerea că vei reuşi, altfel instinctiv paşii îţi vor fi şovăielnici.
Ştiu că spusele unei bunici sunt considerate anacronice, dar te rog meditează la ceea ce am spus.
Draga Aurora, iti multumesc pentru apreciere. Ma maguleste.
Acolo in final, ”alegeri proaste” trebuia scris cu ghilimele dar n-am vrut sa abuzez de ele, de ghilimele adica. Asa, fara ghilimele, am dat prilejul sa apara neintelegeri. Ma refeream la faptul de a alege mereu calea aceea nebatatorita si numeam greseala acest lucru, caci el asa pare in ochii celor din jur. Dar m-am obisnuit caci inca din copilarie eram mai rebela si multe lucruri le faceam altfel decat ceilalti copii. Si azi, ca adult, fac aceleasi ”greseli”. Acelea de a alege caile nu prea usoare in detrimentul facilului. Adevarul e, ca daca nu simt ca muncesc pentru ceva, mi se pare prea usor si fara valoare. 🙂
Inca o data, multumesc.