Am ales tăcerea

Porumbei in piata mare-1643-1

Am ales tăcerea.
De peste o săptamană tac. Tac pentru că sunt siderată. Și, poate, pentru că, în fata realității hâde, eu nu-mi mai găsesc cuvintele. S-au speriat și ele, sărmanele.
Pentru că în loc sa văd momente îndelungate de reculegere, de decență și judecată limpede, așa cum s-ar cădea în orice situație dramatică, de criză, am văzut și văd cu totul altceva.

De o săptămână Facebook-ul este invadat, suprasaturat de cuvinte și imagini. Televiziunile, idem. Străzile sunt asaltate de oameni. Piețele, la fel. Mii de articole din publicațiile, pe hârtie sau online, scuipă otravă în toate părțile. La fel pe multe bloguri. Pentru trafic, like-uri, rating. Se ridică de peste tot viteji, nici măcar cei din urma războiului…
O cumplită tragedie se dorește a fi motorul unor anume evenimente. Pentru cei loviți de amnezie, în România starea de lucruri era identică și până cu o săptămână în urmă. Unde erau atunci vitejii?
Ulterior, aș vrea să văd vitejii și la treabă căci nu doar din gură #unițisalvăm…

Am citit/văzut/auzit zilele astea o muțime de aberații, pe lângă doar câteva poziții de bun simț. Mult prea mulți, în general „tinerii frumoși și liberi”, visează la o societate românească fără guvern, fără parlament, fără conducător, fără instituții. Dacă cineva are știință despre vreo societate din lumea asta care funcționează fără niciun fel de putere și organizare, aș vrea să aflu și eu despre ea.

Societățile utopice, după știința mea, n-au fost inventate decât în cărți.
Poate că în momente ca acestea ar trebui citite sau re-citite „1984” al lui Orwell, „Brave New World” de Huxley, „Fahrenheit 451” al lui Bradbury. S-ar mai putea adăuga și „The Handmaid’s Tale” de Margaret Atwood. Ar fi de folos și vizionarea sau re-vizionarea filmelor bazate pe aceste romane. Asta în ideea că filmele sunt un gen de mai mare impact.

Cu siguranță ar ajuta. Măcar să încolțească niște firave semne de întrebare, ici și colo. Pentru că, deja se știe: cele mai perfecte și frumoase idealuri sociale (și politice) au tendița de a se transforma în coșmaruri. Cumplite.
Am scris în paranteză „politice” pentru că remarc că sunt păreri, și nu puține, cum că nu (mai) avem nevoie de politică.

Dau o veste proastă. Nu-i societatea românească de azi atât de defectă cum ni se tot inoculează. Poate că și noi suntem de vină că este așa. Noi, cei care în momentele care contează, gândim întortocheat, uitând să fim lucizi. Noi, cei care, în loc să ne bocim morții, dansăm pe mormintele lor. Un dans drăcesc.
Noi, cei care tocmai în clipe de criză, nu găsim liantul acela care să ne ajute să le traversăm cu bine. Noi, românii, dezbinați și-n bucurie, dar mai ales în tristețe. Pentru că nu ne respectăm unii pe alții. Ăsta e subiectul de meditație. Nu dacă își mai dă sau nu demisia vreun cap al vreunei instituții.

Această efervescență controlată și coordonată nu naște decât anarhie. Iar anarhia n-a dus niciodată la ceva constructiv.
Multiplele și facilele posibilități de exprimare au produs un soi de alienare ce conduce la ceea ce se vede: specularea emoției și propagarea unui idealism pe care unii se cațără.

S-au dus de mult zilele revoluției din ’89. Constat însă că, de aproape 26 de ani, noi, românii, n-am învățat mai nimic.
Punem botul la toate manipulările.

Advertisements

14 comments

  1. Uite și de asta te-am admirat mereu! Ai o putere de sinteză fantastică și un simț perfect de a ilustra lucrurile așa cum sunt. Subscriu la tot ce ai spus și desi stiu ca multi vor intreba „ei, bine și ce e de făcut atunci, nu mai schimbăm nimic?”, eu știu că aceasta va veni oricum, pentru că de 10 zile noi nu mai suntem aceeasi. Te imbratisez cu mare drag!

    1. Posibil ca toate zilele astea atitudinea mea sa fi parut una de nepasare. Insa ieri am simtit nevoia sa spun ceva, nu pentru scopuri meschine cum ar fi niste trafic si eventual comentarii. De aceea de cand am postat pana ce am dat link-ul si pe FB mi-a luat cam mult timp.
      Adriana, m-a durut fiecare cuvant pe care l-am asternut aici. Si ma doare.
      Multumesc mult. La fel, imbratisari!

  2. Trebuie să ai și o reacție vocală (mă rog, în scris), barem un Doamne, apără-ne! Nu de alta, dar sunt români de-ai noștri. Și apoi, tăcerea ta n-a fost observată, fiindcă tu cam taci de când ai ajuns în Norvegia. N-ai timp de noi, trebuie să înveți poloneza, vezi bine… 🙂

    1. Privind retrospectiv, dupa exact o luna, constat ca am avut perfecta dreptate. Iar tacerea mea, chiar asa, insignifianta, a fost cea mai fireasca alegere. Si cea mai corecta.

  3. Ca lucrurile sa se schimbe, trebuie sa se schimbe toti, sa devenim mai buni, mai responsabili, s-a schimbat Guvernul, dar cei pusi politic din alte functii nu au plecat. E nevoie de o revolutie mentala.

    1. Asa ar trebui. Nu constat nicio schimbare dupa. Deci nu suntem capabili de asa ceva. Nu poate pleca chiar toata lumea. Asta inseamna anarhie. Ar fi exact ce ne-ar mai lipsi.

  4. Si mama mea mi-a zis cam acelasi lucru ca si tine cand am vorbit cu ea la telefon. Ma rog, asta nu trebuie privit prin prisma diferentei de varsta, ci prin prisma unei opinii totusi formulate cu ceva intelepciune.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s