Despre prietenie, cu toată dragostea

tiger si pufu

N-am să înșir aici tot soiul de considerații, mai mult sau mai puțin răsuflate, din imensitatea gândirii filosofice de prin online ori de aiurea. N-am să mă erijez în cunoscătoarea modului de funcționare a mecanismului pe care eu îl numesc prietenie. N-am să vorbesc despre nimic particular. Sau poate că rândurile scrise pe pagina aceasta vor căpăta și o notă ușor particulară, pentru că, despre prietenie, pe lângă învățăturile de bun simț pe care le-am primit în familie s-au adăugat și propriile experiențe acumulate de mine însămi de-a lungul anilor. 

Oare, ce-i prietenia?

De când eram doar o fetiță, am perceput prietenia ca fiind ceva care te completează, te imbogățește, te face, parcă, mai bun. Prietenia e o stare de grație. E o asociere de suflete. Unele prietenii nici nu se știe bine când încep. Parcă oamenii se cunosc dintotdeauna.

Sunt prietenii care nu se dezvoltă prea mult, rămân în stadiul de copil, de proiect.

Alte prietenii reușesc să crească, să devină adulte și să se maturizeze atunci când oamenii își sunt un fel de parteneri și prietenia se dezvoltă, se împlinește pe toate planurile. Asta se întâmplă când cei doi parteneri/prieteni își pot deschide și asculta liniștiți sufletele, știu să-și împărtășească și să-și trăiască împreună unele bucurii, își înțeleg profund și la momentul potrivit problemele, nevoile, știu să-și dăruiască timp, sfaturi dar și intimitate, se ajută absolut dezinteresat și, ce-i cel mai important, se respectă.

Sunt și prietenii apărute din interes, din insatisfacții, care debutează ca răzbunări demonstrative, parcă spre a dovedi ceva unora și altora. Acestea sunt prietenii toxice, care nu au șanse fiindcă se nasc fără viitor, moarte deja. Pentru că într-o prietenie nu-și au locul bârfa, invidia, șantajul emoțional, umilirea, amenințarea, jignirea, intriga, lauda, trădarea, condiționarea, manipularea, neîncrederea, controlul și tot felul de jocuri nepotrivite.

Prietenia nu se trâmbițează în piața publică. Ea e discretă, caldă, sinceră, de nădejde și dezinteresată, dă încredere, se petrece în orice moment al zilei și nu trebuie să dea dependență ori să sufoce. Prietenia vindecă sufletele și le înalță, nu judecă și nu condamnă. E un fel de funcție biunivocă a vieții sociale pentru că prietenia nu poate fi unilaterală. 

Cel puțin așa o văd eu. Poate de aceea am prieteni de-o viață. Nu mulți, dar buni.

Advertisements

11 comments

  1. ”Cel puțin așa o văd eu. Poate de aceea am prieteni de-o viață. Nu mulți, dar buni.” Pot spune același lucru, am prieteni din copilărie și facultate, rămași aceiași și azi, prieteni foarte buni! Dar am și prieteni mai noi, care-mi par de-o viață. Puțini, unul sau doi, poate trei, dar buni. Sper să nu fac greșeala de a-i pierde, sunt valoroși, neprețuiți.

      1. Cu prietenii adevărați am înfruntat și uragane!
        Simți căldura aceea specific umană, care te face să conștientizezi că există câțiva oameni care-ți sunt aproape, care pot fi, iată, ”dușmanii dușmanilor tăi”, ca să-l parafrazez pe Napoleon, care le-a găsit prietenilor această genială definiție. Pentru că nu ți-e prieten cel care cu dușmanul se-nsoțește, nu (mai) are cum! E limpede! 🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s